Cele mai întâlnite mituri în alimentație, spulberate de nutriționiști

0

Am scăpat de grăsimi, am eliminat pâinea, iar acum încercăm să consumăm produse „light” și „bio”. Însă reprezintă acestea cheia către o alimentație sănătoasă și corectă? Nu tocmai. De fapt, grăsimile sunt sănătoase, pâinea congelată este asemeni celei proaspete și nici nu sunt diferențe între miere sau zahăr. Acestea sunt doar câteva dintre miturile pe care nutriționiștii le alungă.

Experiții spun că nu există mâncare sănătoasă sau nesănătoasă, ci cantitatea este principala problemă.

„Nouă ca români ne lipseşte educaţia care ne defineşte clar categoriile de alimente, adică: există alimente de bază, pe care le mănânci în fiecare zi şi chiar la fiecare masă – pâine, paste, orez, cartofi, carne, alimente – şi există apoi elemente facultative, care sunt alimentele procesate, industralizate, care conţin multă grăsime, mult zahăr şi care trebuie mâncate din când în când, pentru plăcerea gustului, în cantităţi mici”, declară medicul primar nutriţionist Mihaela Bilic.

Untura este mai sănătoasă decât uleiul

Chiar dacă au fost puse la zid o perioadă lungă de timp, grăsimile…

Continuarea pe Glow.ro

Citeste si:

Raspunde

Your email address will not be published.