Simona Halep poartă numai accesorii scumpe. Ce geantă de 7.500 de euro are jucătoarea de tenis

0

Simona Halep încasează sume frumuşele de bani din tenis. Deşi nu a câştigat finala campionatului de la Madrid organizat de Ţiriac, jucătoarea de tenis s-a ales cu mulţi bani.
Simona Halep a încasat aproximativ 600.000 de mii euro, motiv pentru care îşi permite să îşi cumpere tot ce îşi doreşte. Sportiva este atentă la accesoriile şi hainele pe care le poartă, iar de fiecare dată când apare în public are o apariţie impecabilă.
Simona Halep poartă numai accesorii scumpe
Aşa s-a întâmplat şi după finala campionatului de la Madrid. Simona Halep a participat la o petrecerea aniversară a lui Ion Ţiriac, unde s-a fotografiat alături de membrii familiei sale şi magnatul român, iar mai apoi a publicat imaginile pe contul personal de Instagram.
Ce a atras cel mai mult atenţia a fost geanta pe care o purta Simona Halep în fotografia cu mama sa. Conform VIVA!, geanta respectivă este una destul de scumpă, modelul fiind Hermes Kelly, şi costă în jur de 7.500 de euro.
Nu este prima dată când campioana apare în public cu ţinute de mii de euro. De Paşte, tenismena a fost prezentă pe litoralul românesc, acolo unde a petrecut la un club renumit. Simona Halep a atras toate privirile cu rochia pe care a purtat-o.
Doar pentru rochie a plătit aproape 2.000 de euro, iar pentru o borsetă verde, o geacă de piele şi o pereche de încălţăminte, toate de firmă, a mai scos din buzunar încă 1.500 de euro. În total, ea a cheltuit aproximativ…

Sursa: Glow.ro

Citeste si:

Raspunde

Your email address will not be published.