Topul celor mai bine îmbrăcate vedete, de la petrecerea de 1 Mai

0

Weekend-ul trecut distracția s-a mutat la mare. Vedetele autohtone au plecat pe litoral pentru mini-vacanța de 1 Mai.
Patru zile și patru nopți au petrecut vedetele, până în zori.
Destinația preferată? Mamaia, evident, pentru a-i asculta pe cei mai tari DJ și pentru a petrece alături de prieteni.
Pentru a sărbători de 1 Mai la mare, vedetele au trebuit, însă, să renunțe la masa de Paște, în familie.
Și pentru că Verdict.ro a fost, ca în fiecare an, pe litoral, am pregătit o listă cu cele mai bine îmbrăcate vedete de la petrecerea de 1 Mai.
Top 5 cele mai bine îmbrăcate vedete, de la petrecerea de 1 Mai
1. Anna Lesko

Una dintre cele mai neașteptate și imprevizibile apariții de la mare. Nimeni nu s-ar fi așteptat ca cineva să poarte blană, cu atât mai puțin una colorată. Ca de fiecare dată, Anna Lesko este o prezență senzuală și feminină. Îmi place contrastul între nuanța blanei cu nuanța rochiei și chiar partea de jos, unde a ales negrul. Și accesorizarea mi se pare potrivită, cerceii în formă de floare pe care nu i-am mai văzut până acum, sunt extrem de frumoși. Ca un sfat, pe viitor ar fi mai bine să renunți la breteaua de la sutien lăsată la vedere.
2. Adina Buzatu

O apariție fresh și actuală din partea Adinei Buzatu, datorată în special coafurii simpatice. O combinație safe, lejeră realizată cu ajutorul unor piese statement. Îmi plac detaliile sacoului și atitudinea pozitivă.
3. Roxana…

Sursa: Glow.ro

Citeste si:

Raspunde

Your email address will not be published.