Un sacou iconic semnat Yves Saint Laurent s-a vândut cu prețul record de 382.000 de euro la licitație

0

Un sacou haute couture creat de Yves Saint Laurent în omagiul „Sunflowers” de Van Gogh a fost vândut miercuri pentru suma de 382.000 de euro la o licitaţie organizată de casa Christie’s, un record mondial pentru o piesă a celebrului creator de modă, relatează AFP.

Considerat o piesă de referinţă în istoria modei, acest sacou a fost achiziţionat de National Gallery of Victoria din Melbourne, Australia. Valoarea piesei scoase la licitaţie şi realizată pentru o clientă a fost estimată între 80.000 şi 120.000 de euro, ceea ce o făcea deja una dintre cele mai scumpe piese haute couture din lume.

Prezentat pentru colecţia couture primăvară-vară 1988, acest sacou, confecţionat în întregime manual timp de 600 de ore de Lesage, căptuşit cu satin de mătase, a fost realizat în doar patru exemplare.

Exemplarul purtat de top modelul Naomi Campbell în timpul defilării de modă este păstrat în colecţia muzeului Yves Saint Laurent, printre piesele iconice ale designerului care s-a inspirat de asemenea din tabloul „Iris” de Van Gogh pentru un alt model.

În ianuarie, la Paris, un sacou Yves Saint Laurent couture cu tema „Iris”, din garderoba femeii de afaceri libaneze Mouna Ayoub, a fost vândut cu 175.500 de euro, de patru ori mai mult decât valoarea estimată, în cadrul unei licitaţii organizate de casa Cornette de Saint-Cyr.

Sursa foto: theguardian.com

Sursa – Glow Magazin.

Continuarea pe Glow.ro

Citeste si:

Raspunde

Your email address will not be published.